Iniţiativele UE de combatere a schimbărilor climatice

Combaterea schimbărilor climatice este una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm în momentul de faţă. Dacă nu luăm rapid măsuri globale pentru a stabiliza creşterea temperaturii, riscăm producerea unor pagube ireversibile şi catastrofice.

UE a adoptat, în decembrie 2008, o politică integrată în materie de energie şi schimbări climatice, care prevede obiective ambiţioase pentru anul 2020. Astfel, Europa s-ar putea îndrepta către un viitor durabil şi o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, bazată pe un consum mai redus de energie, prin acţiuni care vizează:

  • reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% (sau chiar 30%, dacă se ajunge la un acord internaţional în acest sens);
  • reducerea consumului de energie cu 20%, prin creşterea eficienţei energetice;
  • acoperirea a 20% din necesarul energetic prin folosirea surselor regenerabile.

Pinguin imperial, izolat pe o banchiză plutitoare

Încălzirea globală este determinată de cantitatea enormă de energie pe care oamenii o produc şi o consumă. Pe măsură ce nevoile noastre energetice cresc, devenim din ce în ce mai dependenţi de combustibilii fosili (petrol, gaze naturale şi cărbune). Utilizarea acestui tip de combustibili, care generează emisii ridicate de CO2, acoperă aproximativ 80% din consumul energetic al UE.

UE are nevoie de o reformă majoră în domeniul producţiei şi consumului de energie, pentru a-şi putea atinge obiectivele propuse şi pentru a combate schimbările climatice. Acţiunile UE vor viza, aşadar, anumite arii esenţiale precum piaţa electricităţii şi a gazelor naturale, sursele de energie, comportamentul consumatorilor şi consolidarea cooperării internaţionale.

Să facem faţă provocărilor şi să valorificăm oportunităţile

Femeie privind câteva mori de vânt

Strategia UE privind schimbările climatice şi energia se aliniază eforturilor europene vizând creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Rămânând în prima linie a noii revoluţii energetice, vom putea beneficia de noi oportunităţi în domeniul afacerilor şi al cercetării.

De asemenea, dacă identificăm şi utilizăm mai multe surse de energie regenerabilă, vom deveni mai puţin dependenţi de petrolul şi gazele naturale importate şi, deci, mai puţin vulnerabili la instabilitatea preţurilor energiei şi a lanţurilor de aprovizionare.

Guvernele statelor membre trebuie să ia măsuri care să fie coordonate de UE pentru a se garanta o împărţire corectă a responsabilităţilor. Obiectivele vor fi obligatorii, dar se va ţine cont de capacităţile naţionale.

O acţiune globală

Conferinţa Naţiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice

UE a contribuit major la elaborarea celor două tratate internaţionale privind schimbările climatice – Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (1992) şi Protocolul de la Kyoto (1997). Deşi acestea constituie succese semnificative, studiile recente arată că este nevoie de măsuri globale mult mai ambiţioase pentru ca schimbările climatice să nu atingă niveluri periculoase.

La conferinţa ONU din decembrie 2009, UE a sprijinit Acordul de la Copenhaga, considerându-l o primă etapă pentru obţinerea unui tratat global obligatoriu din punct de vedere juridic, care să înlocuiască Protocolul de la Kyoto în 2013.

Europa s-a angajat necondiţionat să-şi reducă emisiile cu cel puţin 20% până în 2020 (faţă de nivelurile din 1990). În prezent, acest angajament se concretizează prin norme a căror aplicare este obligatorie. În cadrul conferinţei de la Copenhaga, UE şi-a arătat din nou disponibilitatea de a depăşi procentul stabilit, astfel încât să obţină o reducere de 30%, cu condiţia ca şi alte ţări industrializate să îşi ia angajamente comparabile, iar ţările în curs de dezvoltare să contribuie corespunzător la eforturile internaţionale.

UE va oferi 7,2 miliarde de euro pentru proiecte care să ajute ţările în curs de dezvoltare să demareze acţiuni de consolidare a capacităţii de combatere şi adaptare la schimbările climatice.

Etapele următoare

Soarele ridicându-se deasupra orizontului

Temperatura medie globală a crescut deja cu aproape 0,8°C faţă de perioada preindustrială. Oamenii politici şi de ştiinţă consideră (aşa cum confirmă şi Acordul de la Copenhaga) că putem evita atingerea unor niveluri periculoase ale schimbărilor climatice doar dacă mărirea temperaturii nu depăşeşte 2°C.

Pentru aceasta, cantitatea globală de emisii trebuie să-şi înceteze tendinţa crescătoare până în 2020, să se înjumătăţească până în 2050 (faţă de nivelurile din 1990) şi să continue să scadă ulterior.

UE şi-a propus să obţină încheierea unui tratat global ambiţios, obligatoriu din punct de vedere juridic, care să vizeze atingerea acestor obiective, cu ocazia Conferinţei ONU privind schimbările climatice din noiembrie 2010, care va avea loc în Mexico City.

China a devenit cel mai mare producator de energie regenerabila

 

China a devenit cel mai mare producator de turbine eoliene si panouri solare din lume, depasind Danemarca, Germania, Spania si Statele Unite. Urmatorul pas al Beijingului este construirea de centrale nucleare sau pe baza de carbuni cat mai eficiente.

Eforturile Chinei de a domina piata de tehnologii pentru energia regenerabila arata ca Occidentul ar putea, intr-o buna zi, sa nu mai fie dependent de petrolul din Orientul Mijlociu, ci de panourile solare si turbinele eoliene construite de chinezi, scrieNew York Times.

Presedintele Barack Obama a atras deja atentia in fata Congresului ca SUA ramane in urma altor tari cand vine vorba de energie, in special a Chinei. “Nu accept un viitor in care locurile de munca si industria de maine sa se dezvolte in afara granitelor noastre si stiu ca nici voi”, a spus Obama in primul sau discurs despre starea natiunii.

Cu toate acestea, si companiile occidentale profita de piata de energie regenerabila din China si investesc in fabrici acolo. Vestas, din Danemarca, tocmai a construit cel mai mare complex de producere a turbinelor eoliene din lume, in nord-estul Chinei, si si-a transferat aici cea mai noua tehnologie in materie.

Piata energiei regenerabile creste rapid in China, cu peste 100.000 de locuri de munca noi pe an, 1,12 milioane de chinezi fiind angajati in prezent in aceste fabrici.

Polonia se inverzeste cu 300 MW de energie eoliana


wind.jpgPolonia anunta ca va adauga intre 200 si 300 megawati (MW) de energie eoliana in 2010, aproape aceeasi cantitate adaugata si anul trecut (275MW), informeaza Reuters.

Capacitatea totala de energie eoliana instalata a Poloniei a ajuns la 724 MW, la sfarsitul anului 2009.

„Accelerarea in procesul construirii fermelor eoliene depinde de conditiile meteorologice”, a declarat Jacek Tukaj, specialist din cadrul Asociatiei Poloneze pentru Energie Eoliana.

Ministrul Economiei din Polonia estimeaza ca sursele regenerabile de energie vor acoperi 9,1% din necesarul energetic al statului, pana la sfarsitul anului 2010. La ora actuala, energia curata reprezinta 7% din productia de electricitate a Poloniei.

Polonia depinde in procent de peste 90% de carbune pentru a produce electricitate, insa garanteaza ca va produce pana la 15% electricitate din surse regenerabile, pana in 2020.

Sursa: Green Report

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 555 other followers